Banca Transilvania, cea mai mare bancă cu capital românesc, anunţă că au fost semnate documentele de finalizare a tranzacţiei pentru achiziţionarea întregului pachet de acţiuni deţinut de către OTP Bank Nyrt şi Merkantil Bank Zrt în capitalul social al OTP Bank Romania SA. Tranzacţia a primit recent aprobarea Consiliului Concurenţei şi a Băncii Naţionale a României.
Achiziţia uneia dintre subsidiare, OTP Asset Management, este în etapa de aprobare de către autorităţi.
Banca Transilvania informează investitorii că în data de 30.07.2024 au fost semnate documentele de finalizare a tranzacţiei pentru achiziţionarea întregului pachet de acţiuni(100%) deţinut de către OTP Bank Nyrt şi Merkantil Bank Zrt în capitalul social al OTP Bank România S.A., după obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor de supraveghere.
În cadrul tranzacţiei, BT dobândeşte indirect, prin subsidiarele acesteia, şi participaţii în capitalul social al societăţilor din Grupul OTP Romania, respectiv OTP Leasing Romania IFN SA şi în toate filialele OTP Bank Romania SA, anunţă banca.
Banca precizează că finalizarea tranzacţiei în legătură cu OTP Asset Management SAI SA va avea loc la o dată ulterioară, după primirea aprobărilor legale necesare din partea autorităţilor de supraveghere.
În perioada integrării în Grupul Banca Transilvania şi până la fuziune, OTP Bank România şi Banca Transilvania, respectiv celelalte subsidiare, îşi vor desfăşura activitatea independent.
Primul pas a fost făcut în februarie 2024, când BT şi OTP Group au anunţat semnarea acordului de achiziţie. Celelalte subsidiare cumpărate de Banca Transilvania sunt OTP Leasing România, OTP Asset Management România, OTP Factoring România, OTP Consulting România, OTP Advisors România şi Fundaţia OTP Bank România. Având în vedere că tranzacţia a fost finalizată, Banca Transilvania începe integrarea OTP Bank România şi a celorlalte subsidiare. Referitor la OTP Asset Management, închiderea tranzacţiei va avea loc la o dată ulterioară, după primirea aprobărilor din partea autorităţilor, şi va fi urmată de integrarea în Grupul BT.